Prima întâlnire de consultare pentru Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027 va avea loc la Budacu de Jos

📌 Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău–Călimani invită comunitatea locală, dar și toate persoanele interesate de viitorul zonei rurale, la prima întâlnire dedicată informării și consultării publice în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală 2023–2027.

Evenimentul se va desfășura joi, 11 septembrie 2025, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei Budacu de Jos.

Întâlnirea are ca obiectiv promovarea, informarea și consultarea comunității, urmărind implicarea activă a cetățenilor în procesul de dezvoltare locală. Prin acest demers, se dorește colectarea de idei, propuneri și sugestii care să contribuie la elaborarea și implementarea unor proiecte viabile, menite să sprijine dezvoltarea durabilă a zonei Bârgău–Călimani.

🔹 Participarea este deschisă tuturor membrilor comunității, reprezentanților instituțiilor publice, mediului privat, organizațiilor neguvernamentale și tuturor celor interesați de modernizarea și dezvoltarea zonei rurale.

📣 „Împreună pentru comunități rurale dezvoltate, inclusive și sustenabile!” – acesta este mesajul sub care Federația își propune să mobilizeze comunitatea și să creeze un cadru de colaborare eficient pentru viitor.

Întâlnire de Animare la Dumitrița 24.06.2025 ora 11.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag marți, 24 iunie 2025, începând cu ora 11:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Dumitrița, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Livezile 24.06.2025 ora 13.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag marți, 24 iunie 2025, începând cu ora 13:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Livezile, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Satu Nou, Com. Cetate 24.06.2025 ora 13.30 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag marți, 24 iunie 2025, începând cu ora 13:30, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Cetate din localitatea Satu-Nou, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Monor 26.06.2025 ora 10.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag joi, 26 iunie 2025, începând cu ora 10:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Monor, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Șieu 26.06.2025 ora 10.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag joi, 26 iunie 2025, începând cu ora 10:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Șieu, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Mărișelu 26.06.2025 ora 13.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag joi, 26 iunie 2025, începând cu ora 13:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Josenii Bârgăului 18.06.2025 ora 13.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag miercuri, 18 iunie 2025, începând cu ora 13:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Prundu Bârgăului 18.06.2025 ora 12:00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag miercuri, 18 iunie 2025, începând cu ora 12:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
📌Întâlnirea are loc în preambulul lansării apelurilor de selecție pentru intervențiile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Este o ocazie excelentă să aflați informații utile, să puneți întrebări și să vă implicați activ în dezvoltarea comunității noastre.💡🌱
Vă așteptăm cu drag!

Întâlnire de Animare la Bistrița Bârgăului 18.06.2025 ora 10.00 – Implică-te în Viitorul Comunității Tale!

📣Dragi cetățeni,
Grupul de Acțiune Locală FDZR Bârgău – Călimani, vă invită cu drag miercuri, 18 iunie 2025, începând cu ora 10:00, la o nouă întâlnire de animare ce va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.