Comisia Europeană a lansat un chestionar dedicat tinerilor fermieri și persoanelor care doresc să intre în sectorul agricol, ca parte a studiului european “Evaluarea strategiilor de reînnoire generațională în statele membre ale UE”.

Chestionarul, disponibil și în limba română, poate fi completat până la data de 24 martie 2025 și are ca scop identificarea provocărilor reale cu care se confruntă tinerii fermieri, precum și îmbunătățirea politicilor de sprijin la nivel european și național.

Inițiativa este coordonată de Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI), prin intermediul Serviciului European de Asistență pentru Evaluarea PAC din cadrul Rețelei Europene PAC.

Tinerii fermieri din România sunt încurajați să participe la acest studiu pentru ca vocea lor să fie bine reprezentată în procesul de elaborare a viitoarelor politici agricole europene. Opiniile și experiențele participanților sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de reînnoire generațională în agricultură.

Chestionarul este disponibil și în limba română și poate fi completat până la data de 24 martie 2025, accesând acest link 👉🏼 https://ec.europa.eu/…/survey_generational_renewal_study