Grupul de Acțiune Locală Federatia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bargau-Calimani implementează in parteneriat GAL Asociația Grupul de Acțiune Locală Clisura Dunării si GAL ”Țara Vrancei”, proiectul „CONTUR – COoperare Națională pentru Turism Rural”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul Romaniei prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala PNDR 2014 – 2020, Programul LEADER – sub-Masuria 19.3 – componenta B – Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea durabilă a microregiunilor reprezentate de cele trei Grupuri de Acțiune Locală partenere, ca urmare a stimulării și promovării turismului sustenabil prin valorificarea potențialului local, inclusiv a mai multor arii naturale protejate, situri Natura 2000, promovarea producătorilor locali, a identităţii şi culturii locale, dezvoltarea diverselor forme de parteneriat și cooperare prin acțiuni inovative.
În acest context, Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău-Călimani, selectează 10 persoane interesate să fie membre ale unei echipe de voluntari, care va face parte din echipa de implementare a proiectului si care va participa la realizarea activitatilor proiectului, va participa la sesiunile de formare, se va implica in identificarea si realizarea traseelor tematice realizate prin proiect (marcarea, cartografierea și mentenanța a minim 2 trasee tematice integrate pe teritoriul comunelor aflate in teritoriu GAL), in realizarea evenimentelor derulate in cadrul proiectului (concursuri, festivaluri, branch-uri etc.).
Sunt eligibile persoane cu vârsta cuprinsa intre 16 – 35 de ani, care doresc și își asumă să participe la o sesiune de formare si instruire gratuita, sustinuta de formatori specializati si ulterior la activitatile proiectului. Sesiunea de instruire se va desfasura in format clasic, cu participarea online a voluntarilor din cele doua GAL-uri partenere si va cuprinde module teoretice si practice.
Daca doriti sa faceti parte din echipa noastra, va rugam sa aveti in vedere urmatoarele:
• Termenul de depunerea a dosarelor de candidatură se prelungeste pana la 25 martie 2024, selectia voluntarilor urmând a fi anunțată și pe site-ul www.birgau-calimani.ro, atat pe prima pagina, cat si in secțiunea Alte proiecte / Cooperare / Proiect de cooperare – 19.3B, unde gasiti detalii despre proiect.
• Principiul de selecție al voluntarilor este primul venit – primul servit, pentru cei care au dosarele complete si vor fi favorizati la selectie voluntarii din teritoriul GAL;
• Echipa de voluntari va beneficia de dotări necesare desfășurării activității in cadrul proiectului, inclusiv 10 biciclete achizitionate prin proiect, unelte și consumabile pentru maparea, marcarea și intretinerea traseelor, vor fi asigurate toate costurile legate de participarea la activitatile proiectului;
Cei interesați sunt invitați să își depună dosarele de candidatură care vor include: CV care trebuie a includa obligatoriu numarul de telefon si adresa de e-mail, copie CI, angajamentul candidatului (Anexa 1) și consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 2) semnate.
Dosarele se vor depune în format electronic (documente scanate), la adresa de e-mail [email protected], pana la data de 25 martie 2024 sau la sediul GAL FDZR Bargau-Calimani, din Localitatea Jelna, Comuna Budacu de Jos, nr. 110.
Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon 0740297211 sau pe e-mail, la adresa [email protected].
Rezultatele selectiei vor fi comunicate pe e-mail/telefonic candidaților selectați și vor fi postate pe www.birgau-calimani.ro.


